Trump anulează toate ordinele semnate de Biden cu dispozitivul autopen

Președintele american Donald Trump a declarat vineri că a anulat toate ordinele executive semnate de predecesorul său, Joe Biden, cu ajutorul dispozitivului autopen, de semnătură automată, transmite Reuters.

Orice document semnat de Biden cu autopen, ceea ce înseamnă aproximativ 92% dintre ele, este anulat și nu mai are efect, a spus președintele Trump.

Biden nu a fost implicat în procesul autopen și, dacă spune că a fost, atunci va fi inculpat pentru sperjur, a adăugat Trump.

Trump a fost mult timp obsedat de modul în care Biden a folosit instrumentul de semnare automată. În martie, el a susținut ideea că utilizarea instrumentului de către fostul președinte pentru a semna documente demonstra că acesta nu era la conducere cât timp se afla la Casa Albă și că acțiunile sale erau „nule și neavenite”.

Biden a contestat public existența vreunei „mușamalizări” din partea administrației sale, spunând că a luat toate deciziile în calitate de președinte și numindu-i pe republicanii care au sugerat contrariul „mincinoși”.

Ce este un autopen?

Un autopen (stilou automat) este un dispozitiv care reproduce mecanic semnătura unei persoane.

Un stilou sau alt instrument de scris este prins de brațul unei mașini, care reproduce o semnătură după ce i s-a „introdus” o mostră de scris.

Practic, înseamnă că persoane proeminente – cum ar fi celebrități sau politicieni – pot semna sute de documente în fiecare zi fără a fi nevoite să fie implicate direct sau chiar să se afle în aceeași cameră.

Facebook

Comentarii