Nicușor Dan: ”Reînarmarea nu este o alegere, este o necesitate”. Angajamentul liderului NATO la București

”Toate amenințările și provocările cu care ne confruntăm în prezent, de la războiul din Ucraina până la amenințările cibernetice și războiul hibrid, toate acestea ne amintesc că pacea și securitatea nu sunt niciodată garantate”, a declarat președintele Nicușor Dan, joi, la Forumul NATO pentru industria de apărare, găzduit în premieră de România.

”De aceea, reînarmarea nu este o alegere, este o necesitate. Și nu este o alegere a NATO, sau a României, sau a celorlalte state membre a NATO, ci o necesitate” – a subliniat șeful statului.

Președintele Dan a arătat în mesajul său că ”rolul Alianței este de a proteja pacea, iar responsabilitatea noastră este de a descuraja orice potențială agresiune și de a ne asigura că forțele noastre armate sunt capabile și bine pregătite să contracareze amenințările cu care ne confruntăm”.

Subliniind necesitatea de a consolida capabilitățile militare, președintele a evidențiat faptul că industria românească de apărare are o puternică tradiție și un potențial extraordinar. ”Avem companii care au toate condițiile, utilitățile pentru ca, în condițiile unui management interesant, să poată să fie folosite în necesitatea viitorilor ani de a crește producția industrială de apărare în Europa”, a punctat Nicușor Dan.

Președintele s-a referit, de asemenea, la ”mobilitatea militară pe axa Nord-Sud a Flancului Estic ca parte a unei abordări coerente și integrate de la Marea Baltică la Marea Neagră, atât de necesară în contextul de securitate actual, să consolidăm capabilitățile cu dubla utilizare – căi ferate, facilități portuare la Marea Neagră și la Dunăre, precum și alte elemente de infrastructură critică”.

Rutte: ”Apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat”

“Oriunde și oricând este nevoie, putem intensifica sprijinul, putem aduce resurse suplimentare acolo unde este necesar, dacă apărarea noastră o cere — inclusiv în România. (…) faptul că ne antrenăm aici pentru a le extinde de la 1.500 la peste 5.000 de militari, astfel încât să putem, oricând este necesar, să dispunem imediat în România de toate trupele necesare pentru a aduce forțele terestre înaintate la nivelul la care pot contribui la apărarea României”, a declarat, cu prilejul Forumului NATO pentru industria de apărare, secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat la prima sa vizită în țara noastră de la preluarea mandatului de lider al Alianței.

”Dacă această țară ar fi atacată, atunci 31 de alte națiuni ar veni în ajutorul României. Așa funcționează NATO” – Mark Rutte

“Însă, dacă ar avea loc un atac din partea oricui — fie că ar fi vorba de Rusia sau de oricine altcineva care ar ataca NATO sau ar ataca în mod special România — nu doar Eastern Sentry (n.r. – Santinela Estică) va veni în ajutorul dumneavoastră. Nu doar forțele terestre înaintate vor interveni. În acel moment, întreaga Alianță NATO va veni în ajutor, cu flota sa de avioane F-35, cu întreaga sa capacitate navală și cu toate forțele sale terestre. Așa funcționează NATO. Și nu este doar o teorie — pentru că avem deja toate planurile puse la punct, pentru a ne asigura că apărăm fiecare centimetru de teritoriu aliat. Și vreau cu adevărat să subliniez acest lucru, pentru că altfel există impresia că avem doar o serie de abrevieri și activități“, a insistat Mark Rutte.

“Dacă această țară ar fi atacată, atunci 31 de alte națiuni ar veni în ajutorul României. Așa funcționează NATO. Și cred că acest lucru ne face de neînvins. Absolut de neînvins. Și tocmai de aceea cred că nimeni nu va îndrăzni vreodată să încerce“, a conchis el.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii