Ilie Bolojan anunță: „Nici TVA, nici alte taxe nu vor crește în 2026”

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj: anul 2026 nu va aduce majorări de taxe sau de TVA. Într-un interviu televizat, șeful Guvernului a explicat că menținerea stabilității economice se va baza pe un echilibru între creșterea veniturilor și reducerea cheltuielilor, dar și pe o planificare atentă a investițiilor publice.

„Taxa pe valoare adăugată nu va crește și nici alte taxe. Subliniez asta și eu sunt un om corect față de români. Dar pentru asta trebuie să ne menținem echilibrele bugetare”, a declarat Bolojan.

Premierul a precizat că România se confruntă anual cu un deficit bugetar de aproximativ 30 de miliarde de lei, ceea ce impune o abordare mixtă pentru corectarea dezechilibrelor: „Nu poți să rezolvi doar din creșteri de venituri sau doar din scăderi de cheltuieli, trebuie lucrat combinat. Am stabilit creșterile de venituri, trebuie să scădem cheltuielile și să ne eșalonăm investițiile pentru că am supracontractat investițiile.”

Reforma administrativă – prioritate pentru Guvern

Ilie Bolojan a reiterat ideea că reforma administrației publice este esențială pentru stabilitatea financiară a țării. Potrivit premierului, atât administrația centrală, cât și cea locală trebuie restructurate pentru a elimina cheltuielile inutile și pentru a crește eficiența.

„Eu am insistat în permanență că reforma administrației publice locale trebuie făcută în același timp cu reforma administrației centrale, care înseamnă – că ne place, că nu ne place – reduceri de personal. Este o necesitate, pentru că altfel aceste dobânzi, aceste datorii, aceste cheltuieli fixe vin peste noi”, a explicat prim-ministrul.

Reducerea de personal și investițiile etapizate

Premierul a explicat că Guvernul lucrează la o serie de măsuri „cu efecte reale”, nu doar tăieri simbolice:
„Trebuie adoptată o variantă de măsuri cu rezultate efective, nu doar tăieri de posturi vacante”, a subliniat el, insistând asupra necesității unei administrări mai prudente a investițiilor publice și a reducerii birocrației.

Reforma pensiilor magistraților – „o chestiune de legitimitate”

Un alt punct esențial al agendei guvernamentale îl reprezintă reforma pensiilor magistraților, pe care premierul a anunțat că o dorește finalizată în luna noiembrie.

„Tot în noiembrie ar trebui și acest lucru să se rezolve, pentru că ele sunt niște măsuri care se autosusțin. Dacă nu corectezi nedreptăți, nu ai legitimitatea să iei alte măsuri”, a declarat Ilie Bolojan, adăugând că reformele trebuie să fie graduale și complementare: „Sunt niște măsuri care nu funcționează unele fără altele.”Echilibru bugetar fără taxe mai mari

Declarațiile premierului vin într-un context în care Guvernul finalizează strategia bugetară pentru anul 2026 și caută soluții pentru menținerea deficitului în limitele asumate față de Comisia Europeană.

Ilie Bolojan susține că România trebuie să continue drumul disciplinei fiscale, evitând în același timp măsuri care ar putea afecta mediul de afaceri și puterea de cumpărare a populației.

„Ar fi păcat pentru ceea ce am făcut până acum să nu ducem lucrurile până la capăt”, a încheiat premierul.

Facebook

Comentarii