SRI a dejucat un sabotaj rusesc în România

Serviciul Român de Informații, în cooperare cu parteneri naționali și internaționali, a dejucat o nouă operațiune de sabotaj instrumentată de Federația Rusă pe teritoriul României – se arată într-un comunicat de presă al SRI.

Serviciul Român de Informații, în cooperare cu DIICOT, MAI-DCCO şi MApN-DGIA, precum și cu servicii partenere externe, a prevenit comiterea unei noi operațiuni de sabotaj pe teritoriul național, cu implicarea a doi cetățeni ucraineni, aflați sub coordonarea directă a unor reprezentanți ai serviciilor secrete ruse, scopul acestora fiind distrugerea prin incendiere a unui sediu din București al NOVA POST – cea mai mare companie privată de curierat ucraineană.

SRI a identificat și monitorizat doi cetățeni ucraineni care au venit dinspre Polonia spre București și au depus la sediul NOVA POST din București două colete care conțineau dispozitive incendiare cu inițiere de la distanță.

Dispozitivele erau confecționate artizanal, disimulate în căști audio și piese auto, respectiv componente de monitorizare a locației prin GPS. Acestea au fost dezamorsate.

Potrivit SRI, expertiza preliminară relevă un modus operandi complex: utilizarea de substanțe incendiare (termit și nitrat de bariu), disimularea acestora cu posibilitatea inițierii lor de la distanță, respectiv adoptarea de către cei doi cetățeni ucraineni a unor măsuri de autoprotecție specifice serviciilor de informații.

Datele obținute confirmă afilierea celor doi cetățeni ucraineni la o rețea extinsă de sabotori vizând țări europene, controlată de serviciile secrete ruse.

Operațiune demarată în Polonia

Conform autorităților de la Varșovia, mai multe colete incendiare ar fi trebuit să plece din Polonia, să tranziteze România și să ajungă ulterior în Ucraina.

Suspecţii au creat o rută pentru a trimite explozibili prin Polonia şi România către Ucraina.

Jacek Dobrzynski, purtător de cuvânt al Coordonatorului Serviciilor Speciale din Polonia, a declarat că un ucrainean de 21 de ani a fost reținut lângă Varșovia, iar colegii acestuia au fost prinși de serviciile speciale române la București.

Procuratura poloneză a indicat că respectivele colete ar fi urmat să explodeze în timpul transportului, iar scopul acțiunilor planificate era de a intimida populația și de a destabiliza țări ale Uniunii Europene care sprijină Ucraina.

Anul trecut, Rusia a fost acuzată că a încercat să livreze, prin firme de curierat, explozibili disimulați în diverse obiecte pentru a sabota transporturile aeriene de marfă către Statele Unite.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii