Madame Kitty conducea cel mai faimos bordel din Berlin în timpul celui de-Al Treilea Reich: un portret al acestei femei, supranumită ‘Mata Hari a naziștilor’, a fost descoperit recent în capitala Germaniei și a fost prezentat joi în fața presei, informează AFP potrivit Agerpres.
Instalat la etajul al treilea al unei case somptuoase din centrul orașului Berlin, salonul ei era, în realitate, un veritabil centru de spionaj.
‘Între 1939 și 1942, diplomați, jurnaliști străini, precum și înalți demnitari naziști erau spionați fără știrea lor de curtezanele lui Madame Kitty’, a declarat noul proprietar al tabloului, Urs Brunner, autorul cărții ‘Kittys Salon’, scrisă alături de Julia Schrammel.
Acești doi austrieci, aflați de mult timp în căutarea portretului, au fost contactați recent de o femeie din Berlin care îl cumpărase în urmă cu peste 25 de ani de la un comerciant de vechituri, fără să cunoască semnificația tabloului.
‘Grație unor fotografii, știam că tabloul exista și că nu mai aparținea familiei sale inițiale. În epocă, le-am scris aproape tuturor caselor de licitații și tuturor anticarilor din Berlin. Faptul că l-am regăsit are o mare importanță pentru noi. Nu mai există astăzi decât câteva fotografii ale lui Kitty, iar toate sunt în alb negru’, a explicat Julia Schrammel.
Ea însăși pictoriță și colecționară de artă, fosta proprietară a cedat tabloul ‘la un preț rezonabil’, deoarece ‘a înțeles că noi nu am făcut acest demers într-un scop comercial’, a adăugat Urs Brunner.
El a dezvăluit că dorește să doneze portretul unui muzeu.
Tabloul rămâne încă învăluit în mister: nu este datat, iar numele pictorului său, ‘P. Fuchs’, este necunoscut, a subliniat Urs Brunner, care intenționează să îl supună unei expertize.
În acel portret, Madame Kitty ‘pare să aibă în jurul vârstei de 40 de ani (…), dar ea pretindea mereu că era mai tânără decât era în realitate’, a adăugat el.
Potrivit lui Urs Brunner, curtezana ‘nu era o nazistă convinsă’, ci mai degrabă ‘o profitoare și o oportunistă’.
‘Nu era membră a Partidului Nazist și avea relații amicale cu evreii’, a adăugat el.
Madame Kitty a murit în 1954 fără să fi fost vreodată urmărită penal de justiția germană pentru activitățile sale.










