Afaceri românești cu damf rusesc: În largul coastelor României, activitatea maritimă este intensă, în ciuda războiului din Ucraina. Marea Neagră este locul unde se desfăşoară operaţiuni comerciale cel puţin ciudate. Spre exemplu, o tranzacţie între o navă turcească venind spre portul Midia şi nava rusească Akar West, aflată pe listă internaţională de sancţiuni – relatează Știrile PRO TV, într-un reportaj din seria „Afaceri românești cu damf rusesc”.
„Sovcomflot este cea mai mare companie de transport maritim deținută de statul rus. După impunerea sancțiunilor, Sovcomflot a transferat zeci de nave către companii afiliate, inclusiv în jurisdicții străine. O practică de „jonglare” constantă a navelor către companii conexe. Tancurile „reînregistrate” la companii diverse continuă să transporte produse petroliere rusești sub sancțiuni occidentale”, se arată în reportajul difuzat în emisiunea „România, te iubesc”.
Dragoş Tîrnoveanu, fondator 45north, avertizează: „Shadow fleet, Flota din umbră, este probabil cea mai importantă componentă a Rusiei, cel mai important vector de a acumula bani în visteria statului pentru a susține efortul de război.
Răspunsul la întrebarea din titlu, și anume portul Constanța a primit nave care să fac parte din flota din umbra Rusiei este da, și primul caz este cel al navei FIR care a avut o escală în portul Constanța de 7 zile din data de 29 mai 2022. Deci, după începutul invaziei legale aduse de către a Ucrainei de către Rusia”.
„Se pare că aici e un triunghi al Bermudelor de România. Nimeni din Bulgaria sau România nu vede aceste nave?” – Adrian Dorogan, analist de informații
Tăcerea suspectă a Autorităţii Navale Române
Cel mai grav, însă, ni s-a părut faptul că conducerea Autorităţii Navale Române – cei care ar trebui să monitorizeze ce se întâmplă în apele româneşti au refuzat un interviu filmat, invocând interimatul.
„ANR este condus de Dan Catana, un fost şef de la Căpitănia Snagov, propulsat în funcţie de gruparea Pandele din Ilfov„, precizează PRO TV, care amintește și că, la nivelul guvernului, există o Comisie Interinstituțională condusă de cancelaria Primului Ministru, care ar trebui să vegheze la aplicarea sancţiunilor internaţionale împotriva Rusiei. „La solicitările noastre pentru un interviu filmat despre modul în care România aplică aceste sancţiuni, nu am primit niciun răspuns”, arată PRO TV.
- Reportajul integral poate fi văzut aici.










