În ziua de 26 aprilie 1986, o echipă de ingineri încerca să verifice ce se poate întâmpla în cazul unui pene de curent la centrala atomică de la Cernobîl. Retrospectiv, se consideră că ar fi avut loc un șir de erori, care au dus la explozia reactorului cu nr. 4 al centralei. Ce a urmat a fost o catastrofă, ale cărei efecte reverberează până azi: peste 16.000 de decese, cauzate de radiații, ar putea fi consemnate până în anul 2065.
În acea dimineață fatidică de sâmbătă, unul dintre reactoarele centralei nucleare de la Cernobîl – aflat la 100 kilometri de Kiev – a explodat. Suflul, echivalent cu forța a trei Boeing 747, a spulberat instalația, dislocând masivul capac de oțel și declanșând un incendiu incontrolabil, scrie Euronews România.
Accidentul nuclear, care este considerat cel mai grav din istorie, a contaminat într-un timp foarte scurt zone întinse, în special în Ucraina, Belarus şi Rusia. Norii încărcați de radiații au circulat, purtați de vânt, până în statele nordice, deasupra Suediei, care a alertat Europa, la scurt timp.
În ciuda faptului că Rusia, condusă atunci de Mihail Gorbaciov, a evitat inițial să anunțe public accidentul, s-a constatat că multe țări de pe continent, printre care și România, au suferit de pe urma precipitaţiilor radioactive.
Conform unui raport din 2006 al Greenpeace, dezastrul de la Cernobîl a provocat peste 250.000 de cazuri de cancer, dintre care aproape 100.000 au fost fatale.
În 2011, Union of Concerned Scientists, o organizație neguvernamentală, a estimat că numărul deceselor de la Cernobîl a fost de aproximativ 25.000 – de șase ori mai mare decât estimările ONU.
În plus, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului preconizează că incidentul va provoca moartea a 16.000 de europeni până în 2065.
Zelenski: Zaporojie ar putea fi un nou Cernobîl
Președintele Volodimir Zelenski a atenționat, astăzi, cu privire la riscul nuclear pe care îl prezintă centrala Zaporojie, aflată sub ocupație rusă, la ceremonia prilejuită de comemorarea catastrofei de la Cernobîl.
„Sunt deja 785 de zile de când teroriştii ruşi ţin ostatică centrala Zaporojie. Este responsabilitatea lumii întregi să facă presiuni asupra Rusiei, pentru ca centrala Zaporojie să fie eliberată şi să revină sub controlul Ucrainei”, a spus Zelenski, apreciind că „acesta este singurul mijloc pentru a evita noi catastrofe” precum cea de la Cernobîl.
Centrala Zaporojie a continuat să funcţioneze în primele luni ale invaziei ruse, în pofida ocupării de către forţele ruse şi perioadelor de bombardamente, înainte de a fi oprită în toamna lui 2022.
Armata rusă ocupă de peste doi ani imensa centrală nucleară, care producea înainte 20% din electricitatea acestei ţări.
Kievul şi Moscova s-au acuzat reciproc de mai multe ori că au bombardat situl centralei, ceea ce a readus mereu în prim plan riscul unui „nou Cernobîl”.








