Trei ani de război: UE își reafirmă angajamentul față de Ucraina

Într-o declarație comună semnată de președinții Parlamentului European, Consiliului European și Comisiei Europene, liderii europeni au transmis un mesaj clar de susținere continuă pentru Ucraina, subliniind responsabilitatea exclusivă a Rusiei și a conducerii sale pentru declanșarea unui război „ilegal și brutal” acum trei ani. Aceștia au reafirmat angajamentul Uniunii Europene de a sprijini Ucraina în lupta sa pentru suveranitate și securitate.

„Rusia este singura responsabilă pentru acest conflict și pentru atrocitățile comise împotriva populației ucrainene”, se arată în documentul semnat de liderii europeni, care au salutat recentul progres în vederea înființării unui Tribunal Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei. Acesta va viza tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de crime de război și crime împotriva umanității.

De la începutul invaziei rusești, Uniunea Europeană a acționat rapid, oferind un pachet vast de sprijin Ucrainei. Asistența economică, umanitară, financiară și militară totalizează 135 de miliarde de euro, dintre care 48,7 miliarde de euro au fost alocate sprijinului militar. „Sprijinul va continua, inclusiv pentru reconstrucția țării după încheierea războiului”, au subliniat liderii europeni.

În plus, Uniunea Europeană a impus sancțiuni economice și financiare fără precedent împotriva Rusiei și a celor implicați în conflict. Un exemplu recent este adoptarea celui de-al 16-lea pachet de sancțiuni, care include utilizarea profiturilor generate de activele rusești înghețate pentru a sprijini industria de apărare a Ucrainei și refacerea sectorului energetic.

În paralel, UE a crescut producția industriei de apărare europene, consolidând astfel capacitatea de a sprijini Ucraina militar, dar și pregătirea defensivă și suveranitatea europeană.

În ceea ce privește viitorul Ucrainei în cadrul Uniunii Europene, liderii europeni au reconfirmat statutul de țară candidată al Ucrainei și au lăudat progresele semnificative realizate în procesul de reforme necesare pentru aderare.

„Ucraina este parte integrantă a familiei europene”, au concluzionat liderii Uniunii Europene, reafirmând angajamentul de a sprijini țara în demersul său pentru pace.

Facebook

Comentarii