Anul Ion I. C. Brătianu

Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de parlamentarii PNL privind declararea anului 2027 drept Anul „Ion I.C. Brătianu”.

„Punerea în prim plan a personalităţii lui Ion I.C. Brătianu şi a moştenirii sale istorice, de deosebită însemnătate pentru Naţiunea Română, este profund benefică din perspectiva valorizării marilor personalităţi ale civilizaţiei şi culturii româneşti şi a păstrării memoriei ca element definitoriu al identităţii naţionale.

Având în vedere cele enunţate mai sus, punând în lumină rolul marcant pe care l-a jucat Ion I.C. Brătianu în realizarea Marii Uniri de la 1918, dar şi a importanţei personalităţii sale sub aspectul reformelor democratice şi a modernizării României, în contextul împlinirii la data de 24 noiembrie 2027 a unui secol de la trecerea sa la cele veşnice, vă propunem spre dezbatere şi adoptare iniţiativa legislativă cu privire la declararea anului 2027 drept Anul Ion I.C. Brătianu”, se subliniază în expunerea de motive.

Potrivit documentului, întreaga operă politică a lui Ion I.C. Brătianu a fost dedicată împlinirii idealului naţional al unităţii tuturor românilor într-o singură ţară.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu acest proiect.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *