SUA, îngrijorate că Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina

Oficialii administrației Biden au susținut că președintele rus Vladimir Putin ar putea folosi mai întâi arme chimice în Ucraina, înainte de a recurge la o confruntare nucleară cu NATO, dacă trupele ruse continuă să piardă teren.

Îngrijorările vin pe fondul unui efort al SUA de a se asigura că aliații sunt pregătiți pentru un astfel de incident, precum și de a mobiliza noi resurse și investiții în fabricarea de sisteme de detectare pentru cazul în care ar fi folosite substanțe chimice.

Potrivit Politico, printre persoanele, care au vorbit sub rezerva anonimatului se numără oficiali americani și ai Departamentului Apărării. SUA nu dispun de informații care să sugereze că un astfel de atac în Ucraina este iminent, au declarat persoanele respective.

Oficiali din cadrul Departamentului Apărării consideră, potrivit Politico, că luptele vor stagna în timpul lunilor de iarnă, niciuna dintre părți nefiind în măsură să avanseze semnificativ pe teren.

Însă, în cazul unor pierderi continue pe câmpul de luptă sau al unei prăbușiri complete a armatei ruse, unii oficiali de rang înalt cred că Moscova ar putea recurge la utilizarea de arme chimice.

Rusia ar putea folosi agenți pe bază de produse farmaceutice, cunoscuți colocvial ca PBA, a spus oficialul SUA. Unele substanțe chimice ar putea fi folosite pentru un atac cu victime în masă, chiar dacă se știe că Moscova a folosit agentul neurotoxic Novichok și în cazuri individuale.

Între timp, Statele Unite au furnizat Kievului echipamente de protecție chimică, biologică și nucleară, ca parte a asistenței de securitate de miliarde de dolari.

Share on facebook
Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.