Noua criză a migrației: UE adoptă un plan de urgență

Miniştrii europeni de Interne, reuniţi la Bruxelles, au aprobat vineri un plan de acţiune în regim de urgență în fața migrației ilegale, în special pentru a întări cooperarea cu Tunisia, Libia și Egipt pentru a preveni plecările şi pentru a creşte numărul de expulzări de migranţi aflaţi în situaţie ilegală, relatează Agerpres.

Proiectul prevede o mai bună coordonare şi un schimb de informaţii între state şi ONG-urile care salvează migranţi pe mare şi intenţionează „să promoveze discuţii în cadrul Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI)” asupra „liniilor directoare pentru navele care efectuează operaţiuni de salvare pe mare”.

Franţa nu va mai primi solicitanţi de azil ajunşi în Italia.

„Ţările din sudul Mediteranei trebuie de asemenea să îşi deschidă porturile” pentru navele de salvare de migranţi „care intră în apele lor teritoriale”, a subliniat Gérald Darmanin, ministrul francez de Interne. Darmanin, a reiterat că Franţa nu va mai primi solicitanţi de azil ajunşi în Italia, atât timp cât Roma „nu va respecta dreptul mării”.

Reuniunea a fost convocată la cererea Parisului, care a acceptat „cu titlu excepţional” la 11 noiembrie debarcarea a 234 de migranţi de pe Ocean Viking, după refuzul guvernului italian de extremă-dreapta condus de Giorgia Meloni de a primi această navă umanitară mult timp blocată în largul coastelor Italiei.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *