15 țări UE, inclusiv România, cer noi soluții împotriva migrației ilegale

Un grup de 15 state membre ale Uniunii Europene, condus de Danemarca și Cehia, au făcut un apel pentru găsirea unor „noi soluții” în ceea ce privește gestionarea migrației către țările din afara UE, inclusiv în timpul operațiunilor de salvare pe mare, relatează AFP.

Aceste 15 țări, printre care se numără România, Italia și Grecia, dar nu și Ungaria, doresc să meargă dincolo de recentul pact al UE privind migrația, care impune controale mai stricte la frontierele uniunii.

Acestea solicită Comisiei Europene „să identifice, să dezvolte și să propună noi mijloace și soluții pentru prevenirea imigrației ilegale în Europa”, conform unei scrisorii obtinute de AFP.

Astfel, ele doresc implementarea unor mecanisme care să permită „detectarea, interceptarea și, în caz de nevoie, salvarea migranților pe mare și transportul acestora într-un loc sigur într-o țară parteneră din afara UE, unde se pot găsi soluții de lungă durată pentru acești migranți”.

Cele 15 țări semnatare includ Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Estonia, Grecia, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Malta, Țările de Jos, Austria, Polonia și România.

De asemenea, acestea fac referire la acordul recent încheiat de Italia cu Albania, pentru a transfera migranții salvați în apele italiene în această țară candidată la aderarea la UE, unde cererile lor de azil pot fi procesate.

Mai mult, cele 15 țări sugerează posibilitatea de a transfera mai ușor solicitanții de azil în țări terțe, pentru ca cererile lor să fie analizate acolo.

Legea europeană prevede că un imigrant care ajunge în UE poate fi trimis într-o țară din afara uniunii unde ar putea solicita azil, cu condiția să aibă o legătură suficientă cu acea țară terță, excluzând astfel un model similar cu cel al Regatului Unit/Rwanda.

„Aplicarea conceptului de ‘țară terță sigură’ în dreptul european privind azilul trebuie reevaluată”, se menționează în scrisoare.

În general, aceste țări doresc să crească numărul acordurilor cu țările terțe de-a lungul rutelor migratorii, exemplificând cu parteneriatele deja încheiate, cum ar fi cel cu Turcia în cazul refugiaților sirieni în 2016.

„Încurajăm stabilirea de parteneriate cuprinzătoare, reciproc avantajoase și durabile cu țările partenere cheie de-a lungul rutelor migratorii”, au concluzionat cele 15 țări semnatare.

Facebook

Comentarii