Crin Antonescu, despre discursul directorului SRI, Eduard Hellvig: ”O admirabilă combinație de analiză lucidă și de emoție nedisimulată. Este discursul unui lider”

Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a apreciat discursul de la Cluj al directorului SRI, Eduard Hellvig, considerând că reprezintă ”un eveniment”, ”Eu nu am auzit, cred, niciodată un astfel de discurs în România și despre România acestor decenii. E, pentru mine, o admirabilă combinație de analiză lucidă și de emoție nedisimulată, un discurs bogat, personal, într-un cuvânt, memorabil”, a declarat Crin Antonescu.

”Nu-mi amintesc, probabil niciodată, la un înalt demnitar din acești ani, o viziune atât de articulată despre trecut – pe care o putem împărtăși sau nu, e altă discuție, dar ea este articulată – însoțită de ceea ce doar în câteva cuvinte se poate propune ca un proiect pentru viitor. Întru totul remarcabilă această ieșire, întru totul remarcabil acest discurs și semnificațiile sale sunt multiple.

Dar ceea ce de la bun început pentru mine este absolut remarcabil este viziunea, profesiunea de credință și mesajul care, într-un loc simbolic și cu destinatari simbolici, a fost adresat, la urma urmelor, nu de directorul SRI sau doar de directorul SRI, ci de omul public care este Eduard Hellvig”, a declarat Crin Antonescu, la Digi24.

Antonescu a precizat că nu știe dacă șeful SRI va reveni în viața politică propriu-zisă după încheierea mandatului la SRI. „Eu nu știu. Chiar nu știu dacă Eduard Hellvig va reveni în viața politică propriu-zisă după ce își va încheia mandatul la SRI. Nu pot decât să sper, în paranteză fie spus”, a spus fostul lider liberal. ”În mod excepțional la noi, este discursul unui lider”, a remarcat președintele PNL din anii 2009-2014.

Relația servicii-politică

Antonescu a mai declarat că este remarcabil că un șef SRI vorbește pentru prima oară despre un aspect important despre care s-a tăcut multă vreme: relația servicii-politicieni-politică.

„Noi n-am mai auzit, nu doar un director al SRI, dar un înalt demnitar la putere al statului român, să vorbească nu doar despre erori, ci despre păcate ale acestei instituții, să-și ceară scuze pentru ele, chiar și pentru cele din perioada dinainte de a fi condusă de către domnia sa, după cum, încă o dată, salut faptul că în acest discurs, cu o anumită reținere, evident, Eduard Hellvig vorbește pentru prima dată despre un anumit aspect despre care s-a tăcut mult, al acestei relații servicii-politicieni-politică.

Da, știm cu toții, deplângem cu toții, mai mult sau mai puțin sincer, amestecul serviciilor în politică la noi, ca și probabil în alte părți, dar s-a vorbit mai puțin despre această perspectivă, întru totul reală, asupra căreia Eduard Hellvig, în discursul de ieri, deschide o fereastră și o propune discuției”, a afirmat Crin Antonescu.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

76 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *