Prioritățile toamnei la Parlamentul European

Eurodeputații urmează să adopte noi legi care să îmbunătățească viețile cetățenilor europeni, în domenii cum sunt aprovizionarea energetică, salarizarea decentă în UE, drepturile lucrătorilor platformelor online, egalitatea de gen la locul de muncă și inteligența artificială. Războiul din Ucraina, reforma instituțională a UE, încărcătorul unic pentru telefoane mobile și tablete și crearea cadrului legal pentru criptomonede vor fi între temele din prim-planul agendei Parlamentului European, for ce își reia activitatea astăzi.

Starea Uniunii

În cel de-al treilea discurs privind starea Uniunii, la 14 septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va evoca principalele priorități și provocări ale Comisiei în următoarele 12 luni. Deputații europeni vor analiza activitatea Comisiei din ultimul an și se vor asigura că preocupările majore ale europenilor, cum ar fi securitatea energetică și schimbările climatice sunt luate în considerare – informează site-ul Parlamentului European.

Energie

Securitatea energetică a devenit o preocupare cheie de la invazia rusă în Ucraina, care a dus la o creștere abruptă a prețurilor la gaze naturale și petrol în Europa și restul lumii. Parlamentul urmează să voteze măsuri care să reducă dependența UE de combustibilii fosili de proveniență rusă și să crească producția de energie regenerabilă, inclusiv noi reguli cu privire la surse regenerabile și eficiență energetică.

Încărcătorul comun

Parlamentul va da undă verde regulilor care stabilesc un încărcător unic pentru dispozitive electronice cum sunt telefoanele mobile, tabletele și căștile. Până în toamna 2024, conectorul USB tip-C va deveni standardul încărcătoarelor din UE, indiferent de producător. Această schimbare va reduce cantitatea deșeurilor electronice și va ușura viața consumatorilor.

Evoluții după Conferința privind viitorul Europei

 
Deputații europeni vor urmări evoluțiile de după cele 49 de propuneri de reformă a UE prezentate de participanții la Conferința privind viitorul Europei, încheiată la 9 mai. Un eveniment ce va avea loc în toamnă va informa cetățenii în legătură cu progresele înregistrate.

Venituri minime


Primul act legislativ la nivelul UE cu privire la veniturile minime adecvate va fi adoptat de Parlament în septembrie. Acesta impune țărilor UE să se asigure că salariile minime statutare permit un nivel de trai decent. Deputații europeni se așteaptă ca aceste reguli să ducă la o creștere a veniturilor reale și să ajute la reducerea sărăciei în rândul lucrătorilor și a diferențelor de remunerare în funcție de gen.

Inteligența artificială

Parlamentul va vota noi reguli pentru folosirea inteligenței artificiale (IA). Așa numitul act legislativ privind inteligența artificială va declanșa potențialul IA în domenii cum sunt sănătatea, mediul și schimbările climatice. Europarlamentarii doresc să preia inițiativa în acest domeniu, stabilind standarde clare care să reflecte valorile UE și să asigure protejarea drepturilor fundamentale.

Egalitatea de gen la locul de muncă

Parlamentul urmează să dea undă verde unui proiect de lege pentru creșterea parității în consiliile de administrație din marile companii. Directiva privind femeile în consilii de administrație va introduce proceduri de recrutare transparente în companii, astfel încât cel puțin 40% din posturile de director neexecutiv sau 33% din toate posturile de director să fie ocupate de sexul subreprezentat.

Deputații europeni vor începe, de asemenea, negocieri cu Consiliul asupra Directivei privind transparența salarială, care ar putea obliga anumite companii să dezvăluie salariile bărbaților și femeilor având aceeași poziție și funcție, facilitând compararea salariilor și expunând diferențele de remunerare între femei și bărbați.

Lucrătorii platformelor digitale

Deputații europeni vor avansa o directivă pentru îmbunătățirea drepturilor lucrătorilor platformelor digitale, precum Uber și Deliveroo. Normele propuse urmăresc să asigure acestor lucrători o încadrare corespunzătoare modalităților lor de muncă.

Se estimează că nouă din zece platforme din UE încadrează în prezent persoanele care lucrează prin intermediul lor ca lucrători independenți. Din cele 28 de milioane de oameni care lucrează prin intermediul platformelor, 5,5 milioane ar putea fi greșit încadrate în momentul de față. Drept urmare, unor persoane care lucrează prin intermediul platformelor digitale li se refuză drepturile de muncă și drepturile sociale de care ar beneficia o dată cu statutul de angajați.

Criptomonede

Deputații europeni vor vota un cadru legal pentru cripto-activele din UE. Regulile convenite de Parlament și Consiliu în iunie includ măsuri împotriva manipulării pieței, pentru prevenirea spălării banilor, finanțării terorismului și a altor activități criminale. Totodată acestea își propun să informeze mai bine consumatorii cu privire la riscurile, costurile și taxele legate de cripto-active, inclusiv criptomonede și tokenuri nefungibile (NFT).

Premiul Saharov

În decembrie, Parlamentul va acorda Premiul Saharov pentru libertatea de gândire care onorează an de an persoanele și organizațiile care apără drepturile omului și democrația la nivel mondial. Anul trecut, premiul a fost acordat liderului opoziției ruse și activistului anticorupție Alexei Navalny.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii